despre cinismul jurnalistilor si dreptul la informare al opiniei publice…

Constat cu parere de rau ca in ultimele trei zile, nu a fost jurnal de stiri sau gazeta care sa nu inceapa cu povestea uciderii lui Marian Cozma. Saptamana trecuta, aceleasi televiziuni si jurnale ne redau tot in prime-time si pe prima pagina povestea lui Gheorghe Lala, eroul de la Brasov.

Lasand la o parte faptul ca in timpul vietii lui Marian Cozma doar televiziunile si ziarele cu profil sportiv ii pomeneau numele, foarte pe scurt si pe repede inainte,  intre o stire despre tatuajul lui Mutu, oile lui Becali sau dansul din buric al lui Borcea si una cu verigheta lipsa a lui Paszkani si doar in ziua vreunui meci al nationalei de handbal, e dureros sa observ astazi cinismul jurnalistilor si mai ales sa inteleg mercantilismul lor.

Cinism, pentru ca in ziua in care s-a anuntat tragicul eveniment, toate televiziunile si-au trimis acasa la parintii lui Marian, in mare graba, „reporteri speciali” care sa transmita „interviuri la cald”. Toate televiziunile sosite la fata locului, au intrat pe rand in casa oamenilor si au bagat alte cutite in sufletele nenorocite ale unor parinti, …caci ce durere poate fi mai mare pentru un parinte decat sa isi piarda copilul? Ma intreb cum or fi decurs pregatirile transmisiilor in direct: „doamna Cozma, stati un pic, nu incepeti sa plangeti ca n’a intrat genericul!” sau „domnul Cozma, doamna regizor de transmisie vrea sa va roage sa va descheiati la nasturele de sus al camasii!”, sau „domnul Cozma trebuie sa va dam cu un pic de fond de ten pe frunte ca ne reflecta lumina proiectoarelor in obiectiv!”.